Într-o zi în care fotbalul românesc ar trebui să sărbătorească o performanță deosebită – prima calificare după o pauză de 5 ani cu două echipe în primăvara cupelor europene – străinii ne aduc cu picioarele pe pământ.
Jurnaliștii de la bleacherreport.com au alcătuit un top al „Celor mai bune înțelegeri unilaterale din istoria sportului”. Pe lângă transferurile care s-au dovedit cu adevărat benefice, jurnaliștii de la sursa citată au simțit nevoia să includă și câteva „bombe”, pentru amuzament. Astfel, s-a evocat unul dintre cele mai rușinoase momente din istoria fotbalului românesc recent. Concret, în 2006, UTA Arad, atunci în Liga a II-a, l-a vândut pe apărătorul Marius Cioară pentru 15 kg de carne de porc; știre care i-a uimit, la vremea respectivă, pe străini și care stârnește, în continuare, rumoare.
„Clubul din România UTA Arad l-a vândut pe fundașul Marius Cioară la Regal Horia pentru câteva kilograme de carne. Câștigătorul în această înțelegere? UTA Arad. Profund insultat, Cioară s-a retras imediat după transfer. ‘Batjocura cu mezeluri a fost prea mult. Au glumit că m-au luat pentru câteva kilograme de carne și că mă vor transfera în Germania pe cârnați. A fost o uriașă insultă’!„, notează jurnaliștii de la bleacherreport. New York Times, ultimii care ne-au criticat
Ultima palmă dată sportului românesc a fost opera New York Times, care a publicat un articol extrem de bine documentat – probabil scris de un jurnalist român -, care analiza tarele fotbalului din țara noastră.
„Transferurile se efectuează în România exact ca la măcelărie. Frecvența cu care fotbaliștii părăsesc cluburile este una extrem de rapidă, iar mutările se fac în direct la televizor. E ca la piață, doar că metafora nu se oprește aici. Portarul naționalei României la Mondialele din 1990, 1994 și 1998, Bogdan Stelea, care între timp a îmbrățișat cariera de antrenor, a fost dat afară luna aceasta, la TV. Vorbim despre unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a naționalei, care a fost tratat astfel de patronul său.„, au fost cele mai grave acuze aduse de goal.blogs.nytimes.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER